A fi ultras!

Să nu încetezi să-ţi încurajezi echipa, indiferent de scor. Să nu stai niciodată pe scaun în timpul jocului. Să mergi după echipa favorită, indiferent de preţul pe care-l plăteşti şi de distanţa pe care o parcurgi. Să fii ataşat de simbolurile şi culorile clubului pe care-l iubeşti. Să respecţi aceste legi nescrise. Asta înseamnă să fii ultras!
Deşi “catalogaţi drept infractori, majoritatea au studii, profesii şi locuri de muncă respectabile”. Pentru cei veritabili, “stilul ultra nu este un prilej de a se aduna în gaşti şi a vandaliza tot ce le iese în cale, ci un mod de viaţă”, pur şi simplu.
În momentul în care singura cale de a-şi demonstra superioritatea devine forţa fizică, ei înceteaza să mai fie ultraşi, devenind huligani. Se întîmplă din ce în ce mai des, pentru că cei care ar trebui să transfere spectacolul din teren în tribune nu sînt altceva decît nişte adolescenţi teribilişti, care nu numai că nu înţeleg fenomenul, dar îl şi murdăresc.
Oriunde merg si orice fac / In fata vad doar rosu - alb! / Sufletul meu e colorat / In alb si rosu, rosu-alb!