Inima alb-rosie

Joi, 2 Noiembrie 2006. Stadionul Dinamo. Meci de cupa Uefa Dinamo-Besiktas. Afara un timp "cainesc": 4 grade Celsius, o ploaie de neoprit. Meciul incepe. Ultrasii dinamovisti nu tin cont de nimic. Nici de gerul de afara, nici de faptul ca turcii incep mai bine meciul. Ei canta din toti plamanii pentru marea lor iubire: DINAMO. Minutul 20: Gol Dinamo. Toti cei din PCH sarim pe gardul din fata peluzei. Era 1-0 pentru Dinamo. Visul nu inceta. Vine pauza. Uzi pana la piele, continuam sa cantam pentru favoritii nostrii si acum cand in mod normal trebuia sa ne odihnim. Primul fluier al reprizei secunde ne gaseste cantand, dupa care intervine ceva.. parca obosisem... Min 65: Se face 1-1. Atunci ne trezim din amorteala. Echipa avea nevoie de noi. Trebuia sa ne demonstram iubirea pentru echipa. Deodata se aude din peluza nord a stadionului o strigare ce rasuna in tot Bucurestiul: DINAMO,LUPTA DINAMO!! Echipa impinsa de la spate incepe sa urce din ce in ce mai des in terenul adversarilor care nu mai pot face nimic. Minutul 87. Pasa Danciulescu in careu pt Niculescu, care este faultat. Penalty si eliminare pt fundasul turc. Pe drumul sau la cabine se ia la harta cu Moti. Eliminare si pentru stalpul apararii dinamoviste. Dar asta nu mai conta pentru fanii adunati la meci(nu mai putin de 12000). Echipa avea sansa de a invinge si de a le rasplati daruirea cu care au infruntat frigul si oboseala. GOL Niculescu. Peluza Catalin Haldan este in delir. Dinamo a invins. Cu totii ne intrebam a cata victorie consecutiva este. Nu mai stiam. Nimeni nu mai stie. Imediat dupa meci jucatorii au venit sa salute galeria. O victorie meritata de suporteri din cauza faptului ca am indurat atatea pentru Dinamo. Din cauza ca avem inima alb-rosie!!!